Asia „Ciordesc” 2024
Se pare că Asia Express s-a transformat în Asia „Ciordesc”. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv și-au trecut în „cazier” al patrulea furt din actualul sezon Asia Express.
Primele trei infracțiuni au fost: mai întâi au furat o găleată, apoi un pui de găină în Thailanda, după care au sustras două conserve de fasole dintr-un magazin din Malaezia.
Acum, a venit rândul indonezienilor să fie victime ale valului infracțional al „clanului” Găinușă-Paraschiv. Profitând de faptul că vânzătorul nu era prezent și a lăsat ușa deschisă, Mișu și Oana au „subtilizat” o pungă cu scorțișoară dintr-un magazin din Indonezia, condiment de care aveau nevoie în cadrul probei de imunitate.
Și de această dată, însă, eforturile lor penale au fost în zadar, Nicolae Tand și Sorin Brotnei fiind cei care aveau să triumfe și să își asigure imunitatea – ultima din actualul sezon Asia Express.
În general, pedeapsa standard pentru furt în Indonezia implică închisoare și amenzi. Durata pedepsei cu închisoarea poate varia foarte mult, variind de la câțiva ani până la maximum 12 ani pentru furt cu circumstanțe agravante.
Sursa foto: Captură Antena 1
Momentul în care Mihai Găinușă a furat două conserve dintr-un magazin din Malaezia. Riscă 7 ani de închisoare pentru ce a făcut la filmările Asia Express.
Mihai Găinușă și Oana Paraschiv formează una dintre echipele de la Asia Express 2024. În cadrul anumitor probe, cei doi concurenți au fost contracronometru. În alte cazuri, au recurs la gesturi extreme, în timpul misiunilor de la Antena 1. De exemplu, dintr-un magazin din Malaezia, a furat 2 conserve. Pentru un asemenea gest, potrivit legii din Malezia, riscă 7 ani de închisoare.