Iulian Dumitrescu, președintele „suspendat” al Consiliului Județean Prahova, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au plasat sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită și fals în declarații, sfidează – încă o dată – legea și încalcă controlul judiciar.
Supranumit și „Baronul Lamborghini”, Iulian Dumitrescu coordonează Consiliul Județean Prahova din umbră, cu toate că are interdicție din partea procurorilor și, mai mult, a intrat într-o ședință-fulger cu Dumitru Tudone – vicepreședintele cu atribuții de președinte al CJ Prahova.
Gândul prezintă, în exclusivitate națională, fotografii-bombă care demonstrează implicarea permanentă a lui Iulian Dumitrescu în activitatea CJ Prahova, chiar dacă, fiind pus sub control judiciar de DNA, nu are voie să exercite funcția de președinte.
„Prin ordonanţa emisă de procurori, lui Iulian Dumitrescu i se interzice şi să exercite funcţia de președinte al CJ Prahova, însă această obligație pare a nu-l interesa, motiv pentru care vrea să fie, în continuare, la cârmă”, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.
Iulian Dumitrescu și Dumitru Tudone s-au întâlnit într-o cafenea din nordul Capitalei – marți, 24 aprilie 2024 dimineața – la doi pași de locuința pe care o deține în Capitală „Baronul Lamborghini”.
Cei doi aveau și documente asupra lor, semn clar că ședința-fulger avea mai multe subiecte trecute „pe ordinea de zi” care trebuia, probabil, să fie coordonată și avizată de Iulian Dumitrescu.
Lui Iulian Dumitrescu nu-i pasă de controlul judiciar!
Potrivit unor surse judiciare, „Iulian Dumitrescu se află într-o poziție în care legea este tratată cu indiferență, pentru că procurorii DNA, în ordonanța dată de DNA, specifică faptul că acesta nu are voie să exercite funcția de președinte al CJ Prahova nici direct, nici indirect. Mai mult, procurorii DNA au stabilit că Iulian Dumitrescu se află sub control judiciar timp de 60 de zile. Dar Baronului Lamborghinii nu-i pasă de controlul judiciar, după cum se poate constata”.
Ordonanța procurorilor a avut data de 28 martie 2024, ceea ce înseamnă că Iulian Dumitrescu se află – marți, 24 aprilie 2024 – sub control judiciar.
Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar în 1 februarie, ordonanţa DNA interzicându-i ca, în perioada măsurii preventive, să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. „Baronul Lamborghin” a contestat în instanţă măsura controlului judiciar, însă judecătorii i-au respins contestaţia.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii și are interdicţie să își exercite funcția de președinte al CJ Prahova. După ce a fost pus sub acuzare, Iulian Dumitrescu a anunțat că demisionează din toate funcțiile deținute în PNL, respectiv de prim-vicepreședinte PNL și președinte al PNL Prahova.
Cine este Iulian Dumitrescu? Două mandate de senator din partea PNL
În vârstă de 51 de ani, Dumitrescu este născut în județul Prahova, la Vălenii de Munte, însă mare parte a carierei sale politice s-a desfășurat în județul Călărași.
Iulian Dumitrescu a deținut două mandate de senator din partea PNL: 2012 – 2016 ca senator de Călărași, iar 2016 – 2020 ca senator de Prahova.
Înaintea alegerilor locale din 2020, el a preluat șefia filialei Prahova a PNL, stabilindu-și domiciliul în orașul Plopeni.
Dumitrescu a candidat din partea liberalilor pentru Consiliul Județean Prahova, obținând, în anul 2020, și sprijinul USR. Președintele de la acea vreme al USR Prahova – Mihai Polițeanu – a anunțat public faptul că partidul îl va susține pe Iulian Dumitrescu pentru președinția CJ Prahova.
Odată ce a obținut această funcție administrativă, „baronul” Iulian Dumitrescu a susținut în alte funcții importante vechi colaboratori de-ai săi, pe care i-a adus în Prahova din județul Călărași, unde aceștia ocupaseră funcții în administrația județului.
„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (n.red. – fin al lui Dumitrescu) ar fi pretins, în perioada noiembrie – decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei”
DNA
Averea lui Iulian Dumitrescu
Conform celei mai recente declarații de avere, actualizată în iunie 2023, Iulian Dumitrescu și soția sa dețin un apartament de peste 150 de metri pătrați, achiziționat în 2008, și unul de 45 de metri pătrați, cumpărat în 2005.
În plus, în patrimoniul familiei poate fi descoperit și un autoturism Range Rover din anul 2014.
La capitolul împrumuturi, în anul 2023, Dumitrescu a acordat un împrumut de 45.000 de euro către Partidul Național Liberal, iar tot în aceeași categorie apar trei împrumuturi către persoane fizice, cu o sumă totală de 170.000 de lei și 70.000 de euro.
În ceea ce privește conturile în lei, președintele CJ Prahova menționează că deține mai multe conturi cu un total sub 70.000 de lei.
La capitolul „Datorii”, Iulian Dumitrescu indică un credit de aproximativ 127.000 de euro la First Bank, cu scadența în 2036, și un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 și care urmează să fie achitat în acest an.
În anul 2022, Iulian Dumitrescu a încasat suma de 164.268 de lei de la CJ Prahova.
În anul 2020, Iulian Dumitrescu a vândut un teren în valoare de aproape un milion de lei către o societate, teren situat în județul Ilfov, iar în aceeași zi a vândut un alt teren, situat în județul Dâmbovița, aceleiași firme, pentru suma de 775.000 de lei.
Concluzie: Iulian Dumitrescu, președintele „suspendat” al Consiliului Județean Prahova, continuă să sfideze controlul judiciar impus de DNA, coordonând activitatea instituției chiar și după interdicție. Acest comportament ridică semne de întrebare asupra respectării legii și a integrității sale în funcția publică.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.