sâmbătă, octombrie 12, 2024
More

    Ultimele articole

    Consilierul unui eurodeputat german, arestat pentru spionaj în favoarea Chinei / Parlamentul European l-a suspendat din funcție

    Un angajat al Parlamentului European, consilier al eurodeputatului german Maximilian Krah, membru al formațiunii Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), a fost arestat sub acuzația de spionaj, fiind suspendat imediat din funcție.

    De origine chineză, suspectul, Jian G., în vârstă de 43 de ani, ar fi colaborat activ de câțiva ani cu serviciile secrete ale Beijingului, conform Procuraturii Federale din Germania.

    Poliția a descins și l-a arestat în Dresda, conform unor surse judiciare citate de postul ZDF.

    Suspectul este asistentul eurodeputatului Maximilian Krah din anul 2019, activând în cadrul Parlamentului European. Krah este liderul listei AfD în scrutinul europarlamentar programat în iunie.

    „Este vorba de un caz grav de spionaj. În ianuarie 2024, inculpatul a transmis în mod repetat informații serviciilor secrete chineze despre negocieri și decizii ale Parlamentului European”, a transmis Parchetul Federal din Germania.

    „În contextul acestor dezvăluiri grave, Parlamentul European a dispus suspendarea imediată a persoanei suspectate”, a declarat un purtător de cuvânt al instituției, citat de publicația Der Spiegel.

    Eurodeputatul Maximilian Krah a admis că acuzațiile sunt „grave” și a precizat că a aflat din presă despre arestarea consilierului său.

    „Acțiunile de spionaj în favoarea unui stat străin sunt acuzații grave. Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, relațiile de lucru se vor încheia rapid”, a afirmat politicianul german.

    Nancy Faeser, ministrul german de Interne, a exprimat preocupări privind acest caz de spionaj.

    „Acuzațiile de spionaj în favoarea Chinei sunt grave. Dacă se confirmă că existau activități de spionaj în favoarea Chinei în Parlamentul European, acesta ar fi un atac din interior asupra democrației europene”, a subliniat Nancy Faeser.

    Într-un alt caz, autoritățile germane au anunțat luni arestarea a trei cetățeni germani suspectați de colaborare cu serviciile secrete chineze, conform cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

    În același timp, în Marea Britanie, un fost angajat al Parlamentului de la Londra și un complice au fost inculpați pentru acțiuni de spionaj în favoarea Chinei.

    Foto: Profimedia

    Coreea de Nord a efectuat teste balistice și a simulat riposta la un atac NUCLEAR, în timpul vizitei lui Iohannis în Coreea de Sud

    Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.

    LASĂ UN COMENTARIU

    Vă rugăm să introduceți un comentariu!
    Vă rugăm să introduceți numele dvs. aici

    Latest Posts

    S-ar putea să îți placă și