Din nou emoții cu Carlos Tevez. Fostul mare atacant argentinian a fost internat în spital azi-noapte, la Buenos Aires. „Apașului” i s-a făcut rău acasă și a acuzat dureri puternice în piept, motiv pentru care a sunat la salvare.
Tevez a ajuns în La Trinidad Hospital din San Isidro, fiind supus unui set de examene medicale, pentru a stabili cauza problemelor sale.
A avut amețeli și s-a lovit la cap în cadă!
Antrenorul lui Independiente de Avellaneda, echipă aflată pe locul al șaselea în campionatul Argentinei, a mai trecut în octombrie 2023 printr-o situație similară: a leșinat tot după o suferință la inimă. Tevez a avut amețeli și a căzut în cadă, rănindu-se la cap, deasupra sprâncenei de pe partea stângă.
A ajuns la spital, unde i s-au pus zece copci. Atunci medicii i-au recomandat să-și ia câteva zile libere și să nu mai meargă la antrenamente, însă Carlitos nici nu a conceput să nu stea alături de jucătorii săi, la meciul cu Barracas Central.
Tevez vrea să revină rapid la antrenamente
Și acum fostul internațional albicelest, cu 76 de selecții și 13 goluri, a vrut să plece dimineața de la spital, numai că doctorii i-au recomandat să mai rămână pentru a-l ține încă o zi sub supraveghere. Analizele fostului jucător care a cucerit 29 de trofee în carieră au ieșit bune și Carlitos se simte OK, astfel că tehnicianul de 40 de ani e așteptat să revină cât mai repede la pregătiri.
Oricum până pe 12 mai Independiente nu mai are programat niciun meci, viitorul fiind împotriva celor de la Talleres Córdoba, în campionat, în cadrul grupei A.
7 echipe de club, Boca Juniors, Corinthians, West Ham, Manchester City, Manchester United, Juventus și Shanghai Shenhua, a bifat în carieră Carlos Tevez, adunând 746 de meciuri și 308 goluri.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul GSP și poate fi vizualizată direct aici.