Dublu debut în Superligă în această seară: Poli Iași – FCU Craiova 0-0 a fost primul meci pentru portughezul Tony da Silva pe banca moldovenilor și tot primul pentru Eugen Trică de la revenirea acestuia în poziția de A1 la echipa din Oltenia.
Imediat după fluierul final al meciului pe care oltenii îl puteau tranșa pe final, la bara lui Sidibe, Tony da Silva și-a adunat elevii la centrul terenului, i-a așezat în cerc și le-a ținut un discurs pasionant, o analiză „la cald” a jocului.
„A adus altceva. Are experiență în România. Nu am avut mult timp să lucrăm împreună, dar eu cred că suntem pe un drum bun și trebuie să lucrăm mult, să ne pregătim pentru următoarele meciuri”, a răspuns fotbalistul la DigiSport.
La conferința dinaintea partidei, Tony da Silva a explicat la ce aspecte a încercat să lucreze în primele zile de mandat: „Ar fi fost greșit să schimb ceva fizic, tactic. Am încercat să dau câteva idei având în vedere caracteristicile jucătorilor. Cel mai important e să joace fotbal cu plăcere, cu curaj, cu zâmbetul pe buze. Le-am zis să joace cu inima caldă și mintea rece. Trebuie să transpirăm, să ne dăm sângele și la sfârșit sută la sută vom zâmbi”.
În finalul lunii martie, Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii, explica alegerea lui Tony da Silva: „Dintre multitudinea de propuneri care au venit pe adresa noastră ne-am decis asupra lui Tony. În ultimii ani am primit numeroase referințe pozitive despre cum lucrează. Are același spirit de luptător pe care-l etala ca jucător, este foarte preocupat de a se perfecționa, are licența PRO, a învățat de la nume mari ale fotbalului portughez, cu care e prieten. A contat enorm și faptul că vorbește româna și alte limbi de circulație internațională, precum și faptul că a urmărit mereu campionatul nostru, fiind la curent cu tot ce se întâmplă. Eu am încredere că Tony va fi un De Zerbi de România!”.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul GSP și poate fi vizualizată direct aici.