La un an și jumătate de când FC Argeș îl concedia în plin sezon, Andrei Prepeliță e pe cale să revină cât de curând în lumina reflectoarelor, de data aceasta din postura de antrenor al Gloriei Buzău, o echipă absentă de pe prima scenă în ultimii 17 ani.
La jumătatea play-off-ului, buzoienii sunt în pole-position pentru a ocupa alt doilea loc direct promovabil, Prepe vorbind la microfonul despre cum a întemeiat actuala echipă a Buzăului și strategia pe care vrea s-o aplice în cazul în care va reuși promovarea.
Andrei Prepeliță: „Știu că toată lumea așteaptă spectacol… Eu sunt tânăr, vreau rezultate!”
Tehnicianul în vârstă de 38 de ani a început prin a enumera momentele în care echipa sa a pierdut cu ușurință puncte în play-off, apoi și-a explicat convingerile:
„Trăim periculos uneori, nu sunt mulțumit. Ne sunt vii în amintire golurile luate cu Mioveni, cu Slobozia. (…) Le spun mereu jucătorilor, trebuie să suferim împreună, atunci se vede caracterul! La Slobozia, un moment n-a fost tratat așa cum trebuie, la Mioveni la fel, momente tratate ușor, apoi o imprundență în careu. Lucrurile acestea ne-au costat și nu am câștigat meciurile.
Cred că e vorba și de presiune.
Știu că toată lumea așteaptă spectacol… Poate făceam spectacol dacă eram o echipă fără obiectiv.
În primul rând, trebuie să plecăm de la a fi o echipă care se apără bine, un bloc funcțional compact, distanțe scurte între linii și jucători, să nu dăm șanse adversarului, iar când avem noi șanse, să marcăm.
Eu vreau să fac rezultate, sunt un antrenor tânăr! La Pitești, am prins locul 4, am avut semifinală de Cupă, știți foarte bine ce rezultate au fost acolo. S-a decis ce s-a decis… La fel și aici. Am venit să-mi fac treaba, știam că n-o să fie ușor. Lumea e fericită după ce câștigăm, există încredere în staff, în jucători, în conducere”, a afirmat Prepeliță.
Sperăm să tratăm la fel de bine următoarele două meciuri, ne așteaptă o perioadă grea, cu trei jocuri într-o săptămână. Poate avantajul nostru e că nu ne deplasăm, avem toate meciurile acasă. Sper să facem puncte, sunt conștient că va fi o luptă grea până la final.
Andrei Prepeliță și-a dezvăluit strategia pentru la vară: „Câteva plusuri. În rest, omogenitate”
Prepeliță și-a schițat deja în minte planul de bătaie în cazul în care Buzăul va obține biletele de prima ligă:
„Încercăm să ne formăm nucleul pentru anul viitor, Doamne ajută să promovăm. Nu vrem să schimbăm foarte mult.
În vară, a trebuit să formăm o echipă pe fugă, apoi am constatat că poate n-am luat cele mai bune decizii, în iarnă am încercat să îndreptăm.
Sper ca la vară să aducem niște plusuri pe anumite posturi, atât. În rest, să ne păstrăm omogenitate.
Vedeți și voi, echipele care au omogenitate sunt în play-off și au succes”, a mai spus Prepeliță.
Trebuie să fim concentrați până la sfârșitul campionatului, ne dorim să ducem Buzăul în «A»! Vrem să dăm totul la fiecare meci, cu Csikszereda ne-am sacrificat, am alergat unul pentru celălalt.
Am mai rămas doar noi cu Csikszereda, Mioveniul a ieșit din calcule în proporție de 80%. Sperăm să facem istorie la Buzău, pentru că această echipă n-a mai fost de 17 ani în prima ligă. Vrem s-o luăm pas cu pas, sunt meciuri foarte grele, pe viață și pe moarte.
Împreună cu Mister Prepeliță, am făcut istorie la FC Argeș, sperăm să reușim același lucru împreună și la Buzău.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul GSP și poate fi vizualizată direct aici.