Conducerea unei școli speciale din Oradea a luat o decizie extrem de controversată, interzicând elevelor cu dizabilități să participe la cursuri în timpul menstruației. Hotărârea a fost adoptată de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, motivul invocat fiind teama ca fetele să nu îmbolnăvească profesorii și colegii lor.
Decizia afectează 23 de eleve dintr-un total de 338 de școlari cu dizabilități de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă. Directorul școlii, Lăcrămioara Șipoș, a explicat că această măsură a fost luată pentru a preveni eventuale riscuri de sănătate, menționând un caz particular cu o elevă cu deficiență mintală severă.
„Nu putem fi acuzați de discriminare pentru că suntem un centru școlar de educație incluzivă. Nu se știe niciodată de ce suferă acești elevi și trebuie să evităm riscurile de transmitere a unor boli prin contact”, a declarat directorul Șipoș.
Deși directorul susține că decizia a fost bine primită de părinți și cadrele didactice, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a intervenit imediat, considerând că interdicția încalcă dreptul la educație al elevilor. Inspectorul general al ISJ Bihor, Horea Abrudan, a solicitat revocarea hotărârii, subliniind că aceasta contravine principiilor constituționale.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.