Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că intenționează să declanșeze procedura de desecretizare a cheltuielilor și repartizării vilei din Bulevardul Aviatorilor, în care RAAPPS a investit 7 milioane de euro din bani publici.
În cadrul emisiunii „În fața națiunii”, de la Antena 3, Ciolacu a subliniat că este deschis la desecretizarea a ceea ce este conform legii.
„Chiar sunt și eu surprins, m-am uitat la emisiunea cu domnul Nicolae Ciucă și el a spus că nu are nicio problemă să desecretizeze ceea ce este legal. Presupun, cheltuielile pentru o casă și repartiția unei case nu sunt lucruri secrete”, a declarat Ciolacu.
Șeful Executivului va solicita detalii despre cheltuielile cu vila lui Iohannis secretarului general al Guvernului, care este din partea PNL.
„Mâine dimineață, la ședința de guvern, voi cere secretarului general, pentru că domnul Ciucă a spus că nu are nicio problemă. Secretarul general este din partea PNL și candidat din partea PNL. Ministrul Justiției trebuie să ne spună ce e ilegal dacă arătăm cheltuielile și repartiția acelei vile. Și vom afla”, a adăugat Ciolacu.
Ciolacu a menționat că nu știe destinația clădirii din Aviatorilor, deoarece nu a solicitat documentele relevante.
Prim-ministrul a subliniat că relația sa cu Nicolae Ciucă este una dificilă, cei doi neinteracționând în prezent.
„Nu aveam cum să-l întreb dacă este de acord sau nu. Dar dânsul a spus că e de acord. Atunci, eu voi declanșa mâine întreaga procedură. Să vedem ce cheltuieli sunt, dacă este adevărat, unde este repartizată această casă, este cu o destinație anume”, a concluzionat Ciolacu.
CITEȘTE ȘI:
Nicolae Ciucă, despre posibila FERMĂ de boți a lui Geoană: „Am să cer, în calitate de președinte al Senatului, o comisie mixtă la nivelul Senatului”