Una dintre cele mai vechi cărți din lume va fi scoasă la licitație la Londra de Casa Christie’s. Codicele din Egipt este scris pe un papirus în limba coptă și a fost redactat într-un interval de 40 de ani, conform specialiștilor de la Christie’s. Acest codice, scris undeva între 250-350 d.Hr., a fost realizat de un scrib de la o mănăstire creștină din Egipt.
Piesa are o valoare estimată între 2,6 și 3,8 milioane de dolari. Eugenio Donadoni, specialist al casei de licitații Christie’s, a menționat că această carte conține cele mai vechi texte cunoscute din Biblie. Cele 104 pagini au fost scrise de același scrib, iar codicele conține prima epistolă a lui Petru și Cartea lui Iona, conform BBC.
Donadoni a subliniat că datorită climatului uscat al Egiptului, cartea s-a conservat foarte bine, fiind una dintre puținele cărți din secolele al III-lea și al IV-lea care au supraviețuit până în prezent. Codexul a fost descoperit în Egipt în anii ’50, cumpărat ulterior de Universitatea din Mississippi și apoi achiziționat de colecționarul norvegian Martin Schoyen în 1988, care îl scoate acum la licitație. Schoyen deține una dintre cele mai mari colecții private de manuscrise din lume.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.