Asasinul basarabean Iurie Radulov, condamnat pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor a fost eliberat în urma amnistiei hotărâte de președinția Republicii Moldova, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la declararea independenței Basarabiei. Radulov a petrecut ani buni și în București, unde a avut un rol important în crearea uneia dintre cele mai sângeroase grupări criminale românești.
Iurie Radulov a devenit cunoscut în lumea interlopă din România anilor ’90 prin intermediul lui Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu. Românul se afișa des cu basarabeanul, care, în cele din urmă, i-a devenit naș de cununie cu prima lui soție, Izabela.
Pentru că interlopii români știau că Radulov este un criminal deosebit de serios, se temeau de el și evitau conflictele de orice natură. Din relatările celor care l-au întâlnit pe basarabean în acea perioadă, Iuri – așa cum era cunoscut de toată lumea – vorbea puțin, iar în privirea lui „era ceva neomenesc”, care îl facea să pară „altfel” decât restul infractorilor din jurul său.
După câțiva ani petrecuți în București, basarabeanul s-a certat cu Sandu Geamănu și a dispărut. Se spune că ruptura dintre cei doi s-ar fi produs, după ce Izabela Ilie s-a sinucis în urma unui scandal cu soțul ei, iar moartea finei sale l-ar fi afectat foarte tare pe moldovean.
Totuși, cu toate că a petrecut suficient timp în țara noastră, Radulov nu a comis infracțiuni dovedite pe teritoriul României. În Republica Moldova, însă, bărbatul avea o grupare specializată în asasinate la comandă, care s-a aflat în spatele unui lung și de crime oribile.
Radulov, ajutat să ucidă de către un ofițer DCCOC
Potrivit site-ului Moldova.org, Iuri Radulov era cunoscut, la el acasă, sub numele de „Babior.” Acesta l-a recrutat pe un anume Iurie Lungu, un angajat al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate si Corupției, care îi furniza date foarte importante legate de viitoarele victime.
Mai mult, în schimbul unor vacanțe și mese la restaurant, Lugu avea și obligația să-i instruiască pe criminali despre cum să urmărească victima, să procure armele și chiar să-i orienteze pe anchetatori pe piste greșite.
Potrivit sursei citate, Radulov ar fi comis prima crimă la comandă la sfârșitul anului 1998, când, împreună cu oamenii săi l-a lichidat cu mitraliera pe șeful securității autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Iuri Vislouh.
Nouă luni mai târziu, Radulov și locotenenții săi l-au asasinat pe șeful Departamentului Anticorupție din Tiraspol, Alexei Burdiuja, iar în 1999 l-au ciuruit pe omul de afaceri Isak Lopatinski, care fost omorât cu zece gloanțe trase dintr-un pistol cu amortizor.
Asasinul și-a exterminat concurența
În același an, Radulov ar fi decis că este nevoie să-și extermine concurența, motiv pentru care gruparea rivală a fost măcelărită. A existat un sigur supraviețuitor pe care nu l-au împușcat, pentru că terminaseră gloanțele, drept pentru care l-au călcat cu mașina de mai multe ori. Grav rănit, bărbatul a supraviețuit în mod miraculos și a fost unul dintre principalii martori ai acuzării.
După exterminarea concurenței, omorurile coordonate de Radulov au continuat, însă victime au căzut alți lideri interlopi. Printre cei uciși s-a numărat inclusiv un fost om de-al său, care încercase să lucreze pe cont propriu și care a fost găsit mort, împușcat în cap.
În cele din urmă, gruparea lui Radulov a fost destructurată, iar asasinii au fost prinși unul câte unul și condamnați la detenție pe viață. După ce, la data de 24 decembrie 2021 președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat un decret de amnistie cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la declararea independenței țării, Radulov a cerut, la Judecătoria Orhei, să fie pus în libertate.
Conform Portalului Național al Instanțelor de Judecată din Republica Moldova, la data 4 octombrie 2022, la adresa Judecătoriei Orhei, „a ajuns spre examinare demersul Penitenciarului nr. 17 *****, privind aplicarea prevederilor Legii 243/2021, cu privire la amnistie, în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în privința condamnatului Radulov Iurie.”
Radulov, sprijinit chiar de directorul închisorii
Inițial, magistrații au respins cererea ca neîntemeiată, însă decizia a fost atacată atât de avocatul asasinului cât și de către directorul închisorii în care se afla acesta.
Aceștia au solicitat rejudecarea cauzei, pe motiv că judecătorul ar fi fost superficial și nu ar fi ținut cont de decretul dat de Maia Sandu, dar și de personalitatea deținutului, care ar fi fost supus unei evaluări psihologice în urma căreia s-a fi stabilit că riscul de recidivă este unul scăzut, iar deținutul ar fi participat la activități educative care ar fi avut ca efect reintegrarea lui în societate.
Cauza a fost rejudecată de un alt complet, iar de această dată, la 16 noiembrie 2023, Iuri Radulov a fost amnistiat și lăsat să plece acasă.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.