Europenii pierd aproape 12 miliarde de euro/an, pentru că înlocuiesc aparatele electrocasnicele, în loc să le repare. Parlamentul European vine cu o soluție, adoptând o directivă care impune producătorilor obligația de a furniza servicii de reparații în timp util, la costuri accesibile, chiar dacă produsul respectiv numai este în garanție.
În această categorie intră mașinile de spălat, aspiratoarele și chiar telefoanele mobile, dar lista poate fi extinsă.
„Vor putea fi amenajate ateliere dedicate pentru reparația produselor și, mai mult, se vor produce și piese de schimb, pentru că acum este foarte greu, chiar dacă ți-ai dori să repari un produs, ieșit din garanție, nu mai găsești piese de schimb”, a declarat pentru Vlad Marius Botoș, europarlamentar USR.
Consumatorii pot să împrumute un dispozitiv, cât timp bunul lor este reparat, sau pot să opteze pentru unul recondiționat, ca alternativă, dacă produsul nu mai poate fi reparat.
Dacă bunurile reparate sunt în perioada de garanție, acestea vor beneficia de o prelungire de un an. Totodată, autoritățile europene vor să reducă astfel cantitatea de deșeuri.
„Vedem că românii generează anual peste 100.000t de deșeuri de echipamente electrice și electronice și că rata de colectare ajunge doar la 35%”, a precizat Victor Negresuc – europarlamentar PSD.
După ce directiva va fi publicată în Monitorul Oficial al Uniunii Europene (UE), statele membre vor avea la dispoziție 2 ani pentru a o transpune în legislația națională.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.