Un român în vârstă de 45 de ani este una dintre cele trei victime ale exploziei produse marți, 9 aprilie, la o hidrocentrală din Italia. Potrivit informațiilor furnizate de agenția ANSA, cele trei persoane decedate în urma exploziei au fost identificate. În tragedie au fost implicați un bărbat de 45 de ani, originar din România, și doi cetățeni italieni, în vârstă de 73, respectiv 36 de ani.
Cum s-a produs tragedia
Conform relatărilor agenției ANSA, incidentul a avut loc marți, în jurul orei 14:30, când o turbină a hidrocentralei a explodat, generând un incendiu și prăbușirea unei plăci de pardoseală. Explozia și prăbușirea ulterioară au afectat cel puțin 12 muncitori care se aflau în timpul lucrărilor de ajustare la centrala electrică. Trei dintre aceștia au pierit pe loc, iar trupurile lor au fost descoperite.
Patru persoane sunt încă date dispărute, în timp ce alte cinci au suferit răni grave și sunt internate în spitale din Parma, Cesena, Bologna și Pisa. Numeroase echipe de pompieri au intervenit imediat după producerea exploziei, inclusiv doi scafandri, și au fost mobilizate două echipe specializate în căutarea sub dărâmături.
Primarul orașului Camugnano, Marco Masinara, a confirmat că lucrările la o turbină erau în desfășurare în momentul tragicului accident.
Reacții și solidaritate
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a transmis condoleanțe familiilor muncitorilor decedați și a exprimat solidaritatea sa față de răniți, familiile acestora și colegii de muncă ai victimelor, exprimându-și speranța că circumstanțele tragediei vor fi elucidate în totalitate.
„Urmăresc cu îngrijorare știrile teribile despre explozia care a avut loc la o centrală hidroelectrică”, a postat și premierul Giorgia Meloni pe platformele de socializare.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.