Despărțirea a două persoane care, pentru o perioadă, au format un cuplu, poate deveni un adevărat dezastru, dacă la mijloc se află și un copil rezultat în urma concubinajului sau a unei căsnicii. Cazul prezentat azi face parte din galeria celor care nu sunt ușor de gestionat și nici de digerat, pentru că viața unui copil, modul în care un minor va crește și își va forma personalitatea ține de foarte multe elemente și, în final, de decizii de multe ori nefericite luate în ultimă instanță de către judecători.
Un copil născut din relația unei românce, Ioana Demarmels, și un elvețian a ajuns în situația dramatică de a fi disputat în instanță de cei doi, tatăl acuzând-o pe mamă că aceasta a răpit minorul și a venit cu el în România, fără consimțământul său.
Puterea de a decide cine are dreptate a avut-o în final instanța Curții de Apel București (CAB) formată din trei judecătoare care, în februarie 2024, a tăiat „în carne vie” întrucât, deși minorul s-a împotrivit plecării de lângă mamă, și deși există în dosar probe care ar contraargumenta cele susținute de elvețian, procesul a fost câștigat de tatăl copilului.
Când a izbucnit conflictul paternal. Abuzurile semnalate
Pe scurt, această dispută pentru minor a durat o perioadă de timp, mama copilului făcând demersuri în Elveția pentru a demonstra că tatăl acestuia l-ar supune la rele tratamente.
Autoritățile din Elveția au dat câștig de cauză cetățeanului elvețian A.B. Debutul conflictului juridic dintre cei doi părinți ai minorului a avut loc în 2023, când Autoritatea pentru Protecția Copilului din Districtul Meilen din Elveția a emis o decizie în urma sesizării făcute în 18.07.2022 de conducerea școlii Goldbach în legătură cu periclitarea copilului A.K.R., deoarece, într-o discuție telefonică cu unul dintre profesorii copilului, mama a descris violențe fizice și psihice asupra copilului, atât față de minor, cât și față de ea.
Au fost audiați părinții, s-a realizat și o evaluare calificată a situației copilului
S-a constatat că, în 14.09.2022, a existat un conflict între tată și copil în urma căruia tatăl l-a tras de ureche pe minor (incident recunoscut de tată), că acesta are uneori „rolul determinant și dominant” și că minorul este „expus în mod regulat la conflicte între părinții săi, neînțelegeri care ajung și la confruntări fizice, ceea ce îl supune unui stres puternic și reprezintă un risc pentru interesele copilului.”
S-a mai consemnat că A.K. R (minorul) manifestă „apropiere și loialitate puternică față de mamă”, cu impact asupra relației cu tatăl său.
Conflictul a escaladat. Mama minorului a formulat mai multe plângeri împotriva reclamantului pentru agresiuni fizice comise în luna iulie și august 2022
Cazul este unul extrem de complicat, ținând cont și de faptul că a existat o dispută cu privire la certificatul de naștere al minorului care, așa cum susține mama, în cadrul interviului realizat, nu a fost un copil dorit la început de tatăl său.
Ulterior, s-a constatat că paternitatea minorului a fost recunoscută de tatăl natural, cel care, de altfel, a câștigat definitiv în România reîntoarcerea minorului, sub custodia sa, în Elveția.
„Am fost abuzați, atât eu cât și fiul meu!”
Cum a fost posibil așa ceva? Care au fost aspectele de care nu a ținut cont instanța Curții de Apel București (CAB) care a încredințat definitiv copilul născut din dragostea, concubinajul de 13 ani dintre domnul din Elveția și doamna Demarmels?
Mama minorului, aflată în situația de a preda copilul tatălui său în urma deciziei, a povestit totul, copleșită de încărcătura emoțională a situației prin care, în primul rând, copilul ei trece pentru că – așa cum rezultă și din documentele aflate la dosar – acesta nu dorește să fie despărțit de mamă și vrea să locuiască cu ea, în continuare, în România.
Expertiza halucinantă care a influențat decizia CAB
În final, vă veți întreba dacă tatăl a venit să-și ia copilul. Doamna Demarmels susține că s-a conformat deciziei instanței, dar a avut o surpriză.
„Dat fiind decizia, hotărârea instanței și aflându-mă în acea perioadă de 7 zile, nu știam ce trebuie să fac exact și am crezut că trebuie să mă supun hotărârii. A venit tatăl să-și vadă copilul, să-și ia copilul. I-am zis: A zis că nu vrea, iar el a zis: Eu n-am venit să iau copilul. Nu mai înțelegeam nimic. Deci el a spus că n-a venit să ia copilul, da, așadar a venit să vorbească cu copilul, deși mă aflam în acele șapte zile în care eu trebuia să-i dau copilul (…)
În momentul în care, probabil dacă minorul nu va dori să meargă la tată, o să fie nu știu emis un executor, am înțeles, nu prea mă pricep, nu sunt în domeniu care va veni să-l ia. Aici este teama mea cea mare, că o să-l ia. O să tragă de mine probabil ca să plec, să mă dau la o parte. Nu știu ce o să-mi facă, nu mă pricep și minorul fiind înconjurat de nu știu, jandarmi, de executor, tatăl în ghilimele, între ghilimele, îl va îmbrățișa și-l va lua împotriva voinței lui deoparte și va pleca cu fiul meu (…)
Ce se va întâmpla dacă minorul va refuza să plece în Elveția
Mama minorului este disperată, gândindu-se la momentul în care fiul ei ar putea fi luat cu forța de lângă ea și își face tot felul de gânduri cum ar putea să treacă, atât ea, cât și fiul peste un episod dramatic emoțional sau chiar agresiv.
„Îmi este teamă, sunt îngrozită că acest copil va fi luat împotriva voinței lui, prin anumite tertipuri. Spre exemplu, vă dau un exemplu scurt: o să se tragă de copil. Eu, când văd acest lucru, nu știu cum o să se întâmple. Eu probabil că n-o să suport să văd asta. O să mă opun să tragă de copil. Însă ei o să zică că mă opun executării și nu faptului că ei trag de minor sau că ei vor trage de mine. Copilul se va simți singur, înconjurat de atâtea persoane adulte și va fi luat într-un final de tată, tot abuziv. Deci eu îmi fac tot felul de gânduri, tot felul de scenarii.
Nu este bine stipulat în lege, cum se va întâmpla, adică cum îl separi pe copil de mamă? Cum se separă? Cum este acest proces la un clic depărtare? Ce se întâmplă? Cine mă protejează pe mine în acel moment? Cine este responsabil de acest moment care este crucial? Astea sunt întrebările pe care mi le pun la acest moment.
Vis a vis de ce ați spus dvs… Normal, voi face mai departe plângeri. Nu știu ce voi reuși să fac, dat fiind faptul că am făcut destule plângeri și în Elveția și în România. Nu s-a întâmplat până acum nimic. Tatăl a făcut fals în acte. Nu s-a întâmplat nimic. A hărțuit-o pe prietena mea. Nu s-a întâmplat nimic. A făcut 40 de pagini la Ministerul Educației și Învățământului ca fiul meu să nu meargă la școală. Nu s-a întâmplat nimic (…) Locul adulților este în instanță, iar locul copilului este la școală. Da, este o luptă care încă nu s-a terminat. Solicit ajutorul celor care credeți că se pot sesiza, nici nu știu cui. Credeți-mă, sunt în situația în care nu știu cui să cer ajutorul, dar eu îl cer.”
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.
